Intrebare: O societate cu codul CAEN 4939 "Alte transporturi terestre de calatori n.c.a." incaseaza sume de la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, reprezentand contravaloarea biletelor de calatorie pentru persoanele cu handicap si pentru pensionari. In ceea ce priveste TVA colectata, exista obligatia autofacturarii de catre
Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările şi completările ulterioare, prevede pentru pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, anual, un număr de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri regio sau interregio clasa a 2-a.
20 Dec 2019 • 18:07. Concret, s-a hotărât prelungirea termenului până la care ar putea fi folosite tichetele de călătorie gratuite sau taloanele speciale de călătorie până la 1 ianuarie 2022. Altcumva, acestea nu s-ar mai putut folosi de la începutul lui 2020, pentru că ele ar fi trebuit înlocuite cu un card personalizat (dar
Pensionarii sau persoanele vârstnice trebuie să se prezinte cu cardul de călătorie (cei care îl dețin), buletinul sau cartea de identitate, cuponul de pensie pe luna septembrie 2018/ anterioară ridicării dreptului și declarația pe proprie răspundere din care reiese că nu au un venit net de peste 1.200 de lei lunar, inclusiv pensia.
pensionari carduri calatorie. Oradea. Gratuitatea pensionarilor la OTL, sub semnul intrebarii - 19.01.2018. Proiectie bugetara pe 2018: - 6% fata de 2017 - 22.01.2018. Pensionarii pentru limita de varsta care detin carduri de calatorie sunt informati ca, incepand din 1 iunie 2014, se pot prezenta la punctele de vanzare a titlurilor de
Conditiile in care se elibereaza abonamentele gratuite pentru pensionari si persoane varstnice sunt Conform Hotararilor Consiliilor Locale ale Cluj-Napoca, Apahida, Baciu, Feleacu si Floresti. Pentru pensionarii, persoanele varstnice si cetatenii de onoare cu domiciliul in Cluj-Napoca, se acorda: 1.
pOt2wyE.
card de calatorie pensionari